” Vrem sau nu vrem, de fiecare dată când spunem eu, cel care vorbește este un bărbat sau o femeie. Ne naștem, fiecare, într-un corp masculin sau feminin. Însă, deși la ființele umane genul sexual e determinat genetic, ca și la animal, identitatea sexuală nu e fixată la fel de rigid. Ea este o construcție culturală întemeiată pe un dat natural, sexul biologic. Este o structură în care se amestecă elemente pulsionale, elemente psihologice și chiar aspecte politice și ideologice.
Nu trebuie să ignorăm faptul că nimeni nu este bărbat sau femeie în stare pură, pentru că, în fiecare individ aparținând unui sex, figurează rudimente și ale celuilalt sex. (…) Așadar, sexul unui individ nu este o problemă de opțiune proprie, cel puțin la naștere. Identitatea psihosexuală, însă, da! Practic, identitatea psihosexuală reprezintă percepția individuală internă de a fi bărbat sau femeie, de a avea o orientare sexuală sau alta, de a îmbrățișa sau nu o anumită etică sexuală, anumite preferințe erotice etc. (…)
În elaborarea psihosexualității noastre, părinții primesc, de la bun început, roluri diferite în funcție de sexul fiecăruia. Cel care va juca rolul fundamental în construirea identității psihosexuale a copilului este părintele de același sex, și când spun părinte mă refer la părintele natural sau orice substitut al acestuia. Sarcina părintelui de același sex va fi aceea de a îl diferenția din punct de vedere sexual. Cu ajutorul lui, copilul află că este bărbat sau femeie.
Copilul se recunoaște de la început în părintele cu care este asemănător, analog, chiar identic, părintele de același sex cu el. Pe acest părinte va dori să-l imite, luându-l drept model. Așadar, elementul cheie al identității psihosexuale se află pentru un băiat în relația cu tatăl său, iar pentru o fată în relația cu mama sa. ”