Hilio (2002) este de părere că intervenția cognitiv-comportamentală în cazul familiilor aflate în criză o depășește sub aspectul problematicii pe cea care se referă la cupluri. Acest tip de intervenție abordează familia ca sistem și pune un accent deosebit pe tehnicile de negociere și realizarea unor contracte (Gordon și Davidson, 1981; Jacobson și Margolin, 1979; Liberman, 1970; Paterson, 1982, 1985) vizând cu precădere familiile cu copii problematici (Sanders și Dadds, 1993).
Care este rolul cognițiilor în medierea interacțiunilor din cadrul sistemului familial?
O atenție deosebită este acordată și rolului cognițiilor în medierea interacțiunilor din cadrul sistemului familial, gândurile și convingerile disfuncționale fiind responsabile de apariția unor disfuncționalități în familie. Varianta rațional-emotivă a psihoterapiei cognitiv-comportamentale de familie propusă de Ellis (1978) postulează faptul că membrii familiei își creează o lume proprie datorită modului în care interpretează ceea ce li se întâmplă.
Obiectivul psihoterapeutic
Psihoterapia are ca obiectiv să-i ajute pe membrii familiei să conștientizeze faptul că distorsionările cognitive și convingerile iraționale stau la baza tulburărilor emoționale.
Terapia rațional-emotivă – modelul ABC
Modelul explicativ al terapiei rațional-emotive-ABC-explică faptul că membrii familiei pun problemele lor (consecințele C) pe seama evenimentului activator A, și nu pe seama gândurilor iraționale B. Terapeutul îi va ajuta pe clienți să adreseze provocări pentru a infirma veridicitatea gândurilor negative iraționale care, în cele din urmă, vor fi înlocuite cu unele alternative, raționale (rB).
Terapeutul va explica familiei, privită ca un tot unitar, într-o manieră activă și directivă, faptul că sursele problemelor de natură emoțională sunt cognițiile cu caracter irațional. Odată cu modificarea gândurilor și convingerilor disfuncționale, membrii familiei vor reuși să amelioreze calitativ interrelațiile lor.
Abordarea psihoterapeutică cognitiv-comportamentală
Abordarea cognitiv-comportamentală menține un echilibru între intervențiile cognitive și cele comportamentale, abordând în acelasi timp familia dintr-o perspectivă sistemică, ceea ce înseamnă că emoțiile, cognițiile și comportamentele membrilor familiei se influențează reciproc. Astfel, comportamentul unui membru al familiei produce gânduri, convingeri, emoții și comportamente la ceilalți membri ai familiei, care la rândul lor generează efecte asupra primului membru al familiei. Pe măsură ce această reacție circulară continuă, dinamica familială se modifică, accentuând vulnerabilitatea familiei la conflicte.
Holdevici, I. (2009). Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală. București: Editura Trei.