Rolul părinților în deprinderea limbajului

By septembrie 13, 2014 Articole No Comments

”Cercetările efectuate de Jill și de Peter de Villiers, în 1978, au evidențiat modul în care interacțiunea socială între părinți și copii duce la un tip concret de învățare. Ei susțineau că simplificarea cuvintelor și eliminarea formelor dificile oferă copilului un model mai simplu de limbaj, pe care îl poate imita mai ușor: de exemplu, ”pa-pa” este mult mai potrivit capacităților copilului decât ”prânz”. Faptul că părinții au tendința să utilizeze aceste forme cu copiii mici și să treacă în cuvinte ”literare” o dată ce copilul le stăpânește pe acestea, arată că există o formă de îndrumare din partea părinților chiar dacă în mare măsură inconștientă.
Părinții dezvoltă vorbirea copiilor în diverse moduri. Ei utilizează ”construcții” de propoziții familiare pentru a introduce cuvinte noi, ceea ce face ca atenția copilului să fie atrasă de cuvântul nou, încrederea sa mărindu-se , deoarece este obișnuit cu construcția utilizată. Astfel, un fel de poezioară monotonă de tipul ”Ce este asta?Este o vacă. Și asta ce este?Este o broască. Dar asta ce este ?Este o rață…”permite copilului să învețe cuvinte noi și să le exerseze pe cele familiare, fiind una dintre cele mai bune forme de învățare, pe care părinții o realizează mai mult sau mai puțin automat. De asemenea, părinții au tendința de a extinde enunțurile copiilor lor : unui copil care spune: ”Vreau lapte!”, i s-ar putea răspunde cu : ”Vrei puțin lapte?”. Astfel, copilul este încurajat, prin exemplu, să includă mai multe cuvinte în enunțurile sale. ”

Sursa: Nicky Hayes, Sue Orrell, ”Introducere în Psihologie”, (2007), Editura All

Leave a Reply